|
Toamna Lidia Todor Prin crengi golaşe Cade o frunză molatic, Vântul cel aspru Şuieră-n uliţi sălbatic. Păsări micuţe Stau zgribulite pe ramuri, Cu degete ude Ne bate ploaia în geamuri. Simţi cum tristeţea Îţi năvăleşte în casă E ca o pâclă Umedă, slută şi deasă. N-o lua în seamă! Fii bucuros că e toamnă! Pace, belşug, veselie, Asta înseamnă! Zburdă prin frunze! Caută-n livezi rodnicia! Mergi prin pădure Toamnei să-i vezi măreţia! Să-ţi umpli coşul Cu poame bune, rotate. Toamna-ţi aduce Pe masă multe bucate. Dă-I mulţumire Stăpânului pentru toate. El te-ocroteşte, Tot El îţi dă sănătate. El va aşterne Curând mantia pufoasă: Mândra zăpadă Albi-va pământ şi casă... Noaptea albastră
Lidia Todor Din nou venit-a iarna-n ţara noastră, De albi fiori pământu-i iar cuprins, Aleargă gerul, bate la fereastră, În vatră focul încă nu s-a stins. Din ceruri, Mâna bună şi măiastră Ne-nvăluie pe toţi, în zbor senin, Cu-a nopţii mantie, divin albastră, S-acopere tristeţe, dor sau chin. Privesc la florile de gheaţă care Lucesc, având sclipiri de diamant. Totul în jur e gata de serbare. Las gândul să-mi alerge prin neant. Te văd, Isuse, coborând din ceruri, Copil cu chipu-mbujorat de ger. Nimeni n-a fost atunci să-ţi cânte leruri... Sosirea Ta-ntre noi e un mister. Venit-ai fără veste din Lumină Salvare să îmi dai şi-un suflet nou. Lăsat-ai tot! Te-ai coborât în tină Căci m-ai iubit, al cerului Erou! Pentru c-atât făcut-ai pentru mine Stingher în noapte, Doamne-ţi mulţumesc, Căci Tu m-ai înălţat spre culmi divine, Inima şi viaţa-ţi dăruiesc. Nu uita
Lidia Todor Când clocoteşte marea a ură neclintită Şi-nfricoşător geme, râvnindu-ţi paşii mici Tu să-ţi aduci aminte, o, inimă-ostenită Că Tatăl sfânt din ceruri veghează şi atunci. Când limbi de foc te-agaţă cu mâini neostoite Şi anii vieţii tale se scurg tot mai amar Să crezi că ai alături, din spaţii infinite, Un Tată ce revarsă iubirea-I făr’ hotar. Când pustiită-i casa şi toţi ai tăi plecară Mânaţi de-o soartă rece, ca spulberaţi de vânt, Tu nu uita că Ava îţi vede-a ta ocară Şi te va lua pe braţe, să n-ajungi la mormânt. Când boala şi durerea te rod fără-ncetare Şi moartea te pândeşte, rotind ochii flămânzi, Să ştii că suferinţa-ţi El aruncă-n uitare, O, câte, fără număr, 's a Domnului izbânzi! O, suflet, El ni-e-n toate şi Stânca şi-Adăpostul, Ca El nu-i nimeni care iubirea să ne-o dea. Tu reazămă-te-ntruna, oricare ar fi costul Pe Braţul Lui cel tare şi scapi de vreme rea. O, Doamne bun... Lidia Todor O, Doamne, bun eşti tu cu mine! Veşnic Israel a zis... Şi în boale şi-n suspine, Şi-n prigoanele haine Tot aşa cum ai promis. Când pribegeam în pustie Şi sufletul îmi tânjea M-ai scos din ticăloşie, M-ai izbăvit din urgie Şi mi-ai stat alăturea. Râuri mi-ai deschis din stâncă, Inima mi-ai veselit. Cu lumina Ta adâncă Ai spălat a mea speluncă, Din groapă m-ai izbăvit. Cum vrăjmaşi cu suliţi grele Dogoreau pe la hotar, Tu Te-ai arătat din stele, Au rupt funiile mele Şi-ai făcut dulce pe-amar. Dar m-am ridicat hoţeşte Urii dragostea-Ţi am dat. Vedeam Ochiu-Ţi cum priveşte Trist. De mila-mi cum tânjeşte Şi m-am întors ruşinat. M-ai smerit prin suferinţă. Nimeni nu m-a ajutat! Te-am căutat cu umilinţă, Uitând a mea iscusinţă... Şi m-ai binecuvântat! Doamne, bun eşti Tu cu mine! Ca şi Israel am zis. Când mi-e greu şi când mi-e bine, În necazuri, în suspine, Eşti aici, cum ai promis.
Pentru copii
Gigi
E vacanţă. Gigi are Chef să meargă la plimbare. Ce contează dacă tata, Înainte de-a fi gata De plecare la uzină, I-a spus să ude-n grădină? Oare numai frunza verde Poate azi să se desfete? Se răsuceşte-n lumină, Găzduieşte vreo albină Plecată de dimineaţă Dup-a florilor dulceaţă... El, ca o curcă plouată, S-admire natura toată Stând pe scaun la fereastră?! Are-o idee măiastră: Va lua din cui cheiţa Şi va descuia portiţa, Se va duce la plimbare În pădure, că-i răcoare. Fericit, nevoie mare, Gigi-şi pune-n aplicare Mult gânditu-i plan şi pleacă În pădure, să petreacă, Două ceasuri, nu mai multe, Că-n grădină tre’ să ude. În pădure, însă, iată, De dup-un copac se-arată Sile, Fane şi Răscoală, Toţi prieteni de la şcoală. Stai să vezi ce de păţanii Îi povestesc năzdrăvanii Din tabăra de la munte Unde-au fost mereu... în frunte! Timpul trece, nu glumeşte, Gigi spre casă zoreşte. Dă să descuie portiţa, Dar... nu găseşte cheiţa. „E pierdută-n pădurice...” Gigi cu obidă-şi zice. Repede gardul îl sare, În casă să se strecoare. Închis în bucătărie Pisoiul a vrut să ştie Ce e-n oala cu buline. Lapte-a fost. „Fie-ţi de bine!” Gigi strigă şi-l goneşte Cât ai zice... os de peşte! Spre grădină se îndreaptă. Oare-aici ce-l mai aşteaptă? Iepurii-au scăpat în varză. Rex, gândind că îi salvează, Cu găinile-mpreună, A făcut din flori... cunună! Sună soneria tare. La uşă e mama-mare. Gigi, prin gard, îi explică, Plânge, trenură de frică. Cum să-şi repare greşeala? Se apropie socoteala! Lui Isus cere iertare, Neascultarea i-a fost mare. Când părinţii-au să se-ntoarcă Ce credeţi voi că-l aşteaptă? Damaris
Damaris e-o fată foarte-nţeleaptă, Tuturor face bine mereu. Chiar fraţii-şi îndrumă pe calea cea dreaptă, Nicicând de la nimeni răsplată n-aşteaptă, Deşi munceşte din greu. Pe mama oricând la treab-o ajută, Vecinii spun că-i respectuoasă, La şcoală atentă profesorii-ascultă, Cu grijă îşi face-orice temă măruntă Şi-are-o scriere-aleasă. Stau lângă ea admirându-i blândeţea Şi calmul în clipe de teamă Şi-o-ntreb cum de nu ştie ce e tristeţea Mirându-mă cum de-şi păstrează fineţea Şi la rău nu se-ndeamnă. Aflu astfel de un Frate mai mare Ce viaţa pe cruce Şi-a dat-o, Un Rege ce nu are altă visare Decât să îşi facă din inimi altare... Şi-atunci... viaţa i-am dat-o. Miriam - Miriam, hai, vino la masă! Avem plăcinte şi-o supă gustoasă. - N-am chef, bunico, cred că-s bolnavă. Ia să-mi aduci ciocolată pe-o tavă. - Miriam, vii cu mine la piaţă? Vreau să iau morcovi şi-o varză mai creaţă. - N-am chef, mămico, s-aşa ostenită... Şi ştii că nu-mi place varza călită! - Miriam, ai o vizitatoare, E sora Tina de la grupa mai mare. - N-am chef, tuşico, spune-i să plece, Iar vrea cu sfaturi acu’ să mă-nece?! - Destul, e prea mult! decise, azi, tata. Sunteţi şi voi de rugăciune gata? Am greşit, fata e-o răsfăţată, Isus o va face să fie-nţeleaptă. Iată acum soluţia dată: - N-ai vrea o problemă să-mi explici, tată? - N-am chef, Miriam, sunt prea ocupat, Mă duc să mă-ntind şi eu puţin pe pat. - Nu mai avem nimic în cămară! - Miriam, nu merg la piaţă iară. - Mami, aş vrea o felie de tort! - N-am chef, Miriam, şi să gătesc nu mai pot. Astfel, din lecţia amară primită, Fata-nţelege greşeala făcută. 'Naintea lui Isus promite-ndreptare, Răsfăţul a fost aruncat în uitare. Beni Beni ieri a învăţat La studiu, la adunare, Că trebuie ne-ncetat Să se roage fiecare. El e cam nemulţumit: Iar să stea în rugăciune? N-ajunge că e smerit Şi face doar fapte bune? Plus că ştie că mereu Ai lui pentru el se roagă. Nu-i de-ajuns? Că Dumnezeu Le aude ruga-ntreagă... Mergând aşa, obidit, De la şcoală înspre casă, N-a văzut cum stă pitit Un dulău... „de rasă-aleasă”... Câinele e furios, Înspre Beni se îndreaptă! Vede-n el un ticălos De adus pe calea dreaptă! Bei tremură vârtos: - Domnule dulău, ai milă! Eu nu-ţi pot fi de folos, Sunt uscat ca o şindrilă! Ce câştigi dacă mă muşti? Vezi mai bine de-o găină. La ce-ţi trebuie un puşti? Eu sunt mic cât o albină. Câinele face un pas. Colţii lui Beni-i arată. Copilul a fără glas, Scăparea-i îndepărtată. Şi-atunci Beni ce făcea? Mâinile-şi împreuna, Spre cer ochii-şi ridica, Şi începea a sttriga. Un gospodar că ieşea, Pe câine îl alunga, Beni iată că scăpa... Beni azi a învăţat Când mergea pe strada mare Că trebuie ne-ncetat |
 | Pastor Ioan-Titus Coroban |
| Un gand pentru tine |
| Te-ai împăcat cu Dumnezeu |
| Versetul Zilnic |
| Va recomandam |